Abonează-te la devoţionale zilnice
| Devoţionalul zilnic în limba romană |
| Devoţionalul pentru femei |
Devoţional zilnic - marți 07 feb. 2012
Aşa că acum este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi,ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.- 2 Corinteni 2:7 Elizabeth şi Frank Morris au fost copleşiţi de mâhnire... »» MAI MULT
| Miercuri seara 17:00-18:00 | Vineri seara 18:00-19:00 | Sambătă 9:00-12:00 16:00-17:00 |
| Minute de rugăciune Seminarii biblice |
Serviciu de închinare | Serviciu de închinare Serviciu de închinare |
| Programul bisericii - ianuarie 2012 |
| Buletinul Informativ al Bisericii - ianuarie 2012 (PDF) |
Adresa: Deva, str. Iosif Vulcan nr. 8, cod 330053, jud. Hunedoara, coordonate GPS: N45.8722079 E22.9032719
| Vezi hartă locaţie |
Începând cu această versiune a site-lui vă
oferim posibilitatea să participaţi si voi la școală exprimându-vă opinia prin comentariile ce pot fi făcute la fiecare studiu.
Spune-ne ce crezi tu despre tema aflată în dezbatere sau pur şi simplu
trimite tema unui cunoscut sau prieten pentru a participa
împreună cu tine la lecţiune. Materialele propuse pentru studiu sunt cele aflate și în lecțiunile noastre săptămânale.
Studiul din această săptămână: OMUL LUI DUMNEZEU: ASCULTAREA NU ESTE OPţIONALă
Postul adventist de televiziune Speranţa TV poate fi urmărit online urmând locaţia web:
http://sperantatv.ro/content/speranta-tv/transmisie-on-line/
Conferinţa Generală
Citește: Romani 9
„Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. ” (Romani 9,18)
Ideea centrală: Dacă vrem să fim copii ai făgăduinţei, nu putem să ne bazăm pe niciun merit propriu. Noi trebuie să acceptăm, prin credinţă, resursele lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi să conlucrăm cu El în planurile Sale.
„După cum este scris: ‘Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât’… Căci El a zis lui Moise: ‘Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă, şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur’” (Romani 9,13.15). Despre ce vorbeşte Pavel aici? Ce putem spune despre voinţa liberă a omului, despre libertatea de a alege, fără de care foarte puţin din ce credem are logică? Nu suntem noi liberi să-L alegem sau să-L respingem pe Dumnezeu? Ne învaţă versetele acestea că anumiţi oameni sunt aleşi spre a fi mântuiţi, iar alţii spre a fi pierduţi, indiferent de alegerea lor personală?
Răspunsul se află, ca de obicei, când avem în minte imaginea de ansamblu a lucrurilor pe care le spune Pavel. El urmează un raţionament în care încearcă să arate dreptul lui Dumnezeu de a-i selecta pe aceia pe care îi foloseşte ca „aleşi” ai Săi. În cele din urmă, Dumnezeu este Acela care are răspunderea finală a evanghelizării lumii. Prin urmare, de ce nu poate să aleagă pe cine vrea El spre a fi slujitorii Săi? Atâta vreme cât Dumnezeu nu exclude pe nimeni de la posibilitatea mântuirii, un astfel de act al lui Dumnezeu nu este contrar principiului voinţei libere. Chiar mai important, nu este contrar cu adevărul cel mare, că Hristos a murit pentru toţi oamenii şi că doreşte ca toţi să fie mântuiţi.
Atâta vreme cât ne aducem aminte că Romani 9 nu se ocupă de mântuirea personală a acelora pe care îi numeşte, ci de chemarea lor la o anumită lucrare, capitolul nu prezintă nicio dificultate.
Dumnezeu a avut nevoie de un popor misionar, care să evanghelizeze o lume cufundată în păgânism, întuneric şi idolatrie. El i-a ales pe israeliţi şi li S-a descoperit. El a plănuit ca ei să ajungă o naţiune model şi, în felul acesta, să-i atragă pe ceilalţi la adevăratul Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu a fost ca, descoperindu-Şi caracterul prin Israel, lumea să fie atrasă la El. Prin învăţăturile serviciilor ceremoniale, Hristos urma să fie înălţat înaintea popoarelor şi toţi urmau să privească la El şi să trăiască. Pe măsură ce numărul lor creştea, iar binecuvântările lor creşteau, israeliţii urmau să-şi extindă graniţele, până când împărăţia lor avea să cuprindă lumea.
Pavel construieşte un raţionament în care vrea să arate că făgăduinţa făcută lui Israel nu dăduse greş întru totul. Exista o rămăşiţă prin care Dumnezeu încă intenţiona să lucreze. Pentru a susţine adevărul cu privire la rămăşiţă, Pavel aruncă o privire înapoi, la istoria israeliţilor. El arată că Dumnezeu a făcut întotdeauna alegeri: 1) Dumnezeu nu i-a ales pe toţi urmaşii lui Avraam în legământul Său, ci numai pe cei care aveau să se nască din Isaac. 2) El nu i-a ales pe toţi urmaşii lui Isaac, ci numai pe cei care urmau să se nască din Iacov.
De asemenea, este important să înţelegem că nici moştenirea, nici obârşia nu garantează mântuirea. Poţi să vii din neamul potrivit, din familia potrivită şi chiar din biserica potrivită, şi totuşi să fii pierdut, să fii în afara făgăduinţei. Credinţa care lucrează din iubire este aceea care arată cine sunt „copiii făgăduinţei” (Romani 9,8).
Din nou, Pavel nu vorbeşte despre mântuirea personală, deoarece Dumnezeu le oferă tuturor harul Său, pentru că El „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi” (1 Timotei 2,4). „Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat” (Tit 2,11). Totuşi, Dumnezeu poate să aleagă popoare care să îndeplinească un rol şi, deşi ele pot să refuze să îndeplinească rolul acela, nu pot să împiedice alegerea lui Dumnezeu. Dar, indiferent cât de mult ar fi vrut, Esau nu putea să fie strămoşul lui Mesia, nici al poporului ales.
În cele din urmă, nu a fost o alegere arbitrară din partea lui Dumnezeu sau o hotărâre divină prin care Esau să fie exclus de la mântuire. Darurile harului Său prin Hristos sunt oferite fără plată tuturor. Noi toţi am fost aleşi să fim mântuiţi, nu să fim pierduţi (Efeseni 1,4.5; 2 Petru 1,10). Alegerea noastră, nu a lui Dumnezeu, este aceea care ne împiedică să primim făgăduinţa vieţii veşnice în Hristos. Isus a murit pentru fiecare făptură omenească. Totuşi, Dumnezeu a prezentat, în Cuvântul Său, condiţiile prin care fiecare suflet va fi ales pentru viaţa veşnică: credinţa în Hristos, care îl conduce pe păcătosul îndreptăţit la ascultare.
De meditat: Tu însuţi ai fost ales în Hristos chiar înainte de întemeierea lumii pentru
a fi mântuit, ca şi când nu ar mai fi existat nimeni altcineva. Aceasta este
chemarea ta, alegerea ta, totul îţi este dat de Dumnezeu, prin Isus. Ce privilegiu,
ce speranţă! Orice altceva păleşte în comparaţie cu această făgăduinţă
mare. De ce ar trebui să fie cea mai mare tragedie să laşi păcatul, eul şi firea
pământească să te împiedice să primeşti tot ce ţi-a fost făgăduit în Isus?
Descarca acest studiu in format PDF
NOU!!! Scoala de Sabat in format
AUDIO (mp3)
Prin bunavointa si munca fratilor nostri din Comunitatea Eben-Ezer,
Spania va putem pune la dispozitie Scoala de Sabat in format audio.
Pentru ascultare mergeti pe site-ul
dansilor sau dati direct click AICI .
| |